joi, 25 ianuarie 2018

ZIUA INTENDENŢEI MILITARE









1       FEBRUARIE  ZIUA  INTENDENŢEI  MILITARE

            În fiecare an, la 1 februarie, militarii armatei române sărbătoresc Ziua Intendenţei Militare. Intendenţa este specialitatea militară considerată a fi indispensabilă în ceea ce priveşte aprovizioanarea militarilor cu hrană, uniforme şi tot ceea ce înseamnă logistică, mai ales în perioade de război.
         Întrega armată română, aniversează 152 de ani de la înfiinţarea intendenţei militare, la 1 februarie 1861, când prin Înaltul Ordin de zi nr. 29, al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-au pus bazele intendenţei militare.
         Asigurarea echipamentului şi a hranei reprezintă activitatea de bază a intendenţei. Doar cine nu a îmbrăcat vreun minut haina militară, nu ştie ce pondere are intendenţa într-o structura militară, de la bocanc la bonetă, de la lama de bărbierit de dimineaţă şi până la ceaiul de la masa de seară. Spre deosebire de alte arme, dintre care unele se fac simţite numai la război, iar altele sunt pur şi simplu invizibile, intendenţa este prezentă la vedere, adică 24 de ore din 24, fie că este zi obişnuită, duminică sau sărbători legale ori religioase.
            Ofiţerul de intendenţă este primul care vine în unitate să organizeze condiţiile de cazare, hrănire, igienă şi instrucţie, el fiind şi ultimul care părăseşte zona şi care, la o adică, va stinge lumina. Până atunci însă, ţine pasul cu luptătorul, ba chiar şi îl propulsează, modernizându-se şi adaptându-se câmpului de luptă actual.
           Astăzi, intendenţa poartă un alt nume şi anume logistica. Logistica este un concept frecvent utilizat în diverse medii şi domenii de activitate, căpătând dupa caz, multiple înţelesuri şi semnificaţii. De fapt, ce este logistica?     Conceptul cuprinde ansamblul de cunoştinţe tehnice şi de activităţi practice şi organizatorice prin care trupele sunt asigurate cu tot ceea ce le este necesar pentru trai şi pregătire de luptă. Sunt şapte arme care fac parte din logistică şi toate la un loc contribuie la asigurarea trupelor. Nu este rău ca toţi aceşti oameni, de la diferite specialităţi, vor să facă parte din această armă. Important este ca fiecare categorie de personal să ridice valoarea logisticii. Pentru fiecare, în domeniul său de activitate, criteriul de bază trebuie să fie profesionalismul. Un bun logistician trebuie să fie un foarte bun profesionist în domeniul lui. Astfel, toate aceste arme vor conferi greutate logisticii în armată.
            În condiţiile războiului modern este necesar ca reforma sistemului logistic a armatei române să continue, ea trebuind să evolueze în aceeaşi direcţie, respectiv al compatibilităţii şi interoperabilităţii cu sistemul logistic al forţelor ţărilor aliate, în ceea ce priveşte asigurarea susţinerii logistice pentru îndeplinirea misiunilor de luptă.
          La acest moment aniversar, vă rog să-mi permiteţi dragi camarazi, ce cu mândrie purtaţi pe epoleţi însemnul logistic, să vă adresez îndemnul de a vă angaja cu fermitate şi devotement în perfecţionarea pregătirii dumneavoastră, pentru a ajunge la un nivel superior în îndeplinirea misiunilor ce vă revin, pentru ridicarea continuă a calităţii vieţii militarilor, a asigurării cu tehnică, produse şi materiale de resort, a tuturor efectivelor.
         Totodată, se cuvine să aducem un pios omagiu, tuturor eroilor din arma intendenţă, deveniţi legendă şi intraţi pe vecie în conştiinţa naţională. Fie ca sacrificiul lor, să constituie un imbold pentru întreaga dumneavoastră activitate pe care o desfăşuraţi cu credinţă, pasiune şi înalt profesionalism.


                La mulţi ani!

BIROUL   PERMANENTşi  COMITETUL   FILIALEI  DOLJ  ,,MIHAI  VITEAZUL"